Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș
Tel./Fax: +40 266 336 540
E-mail: pnbicaz@mciuc.rosilva.ro Adresa: Izvoru Mureșului Nr. 664

Prezentare


Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş

 
Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş este situat în zona central nord - estică a României, pe raza administrativă a judeţelor Harghita şi Neamţ a fost înfiinţat în 1990 cu suprafaţa de 6793,64 hectare, reprezintă o arie naturală protejată de un deosebit interes ştiinţific din punct de vedere geologic, geomorfologic, paleontologic, peisagistic dar şi din punctul de vedere al diversităţii biologice.  Obiectivul principal al PNCB-H este protecţia şi conservarea acestor eşantioane - tipice pentru această regiune - reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind totodată posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.
Din punct de vedere geografic parcul se situează în Masivul Hăşmaş – Hăghimaş - care ocupă o poziţie centrală în Carpaţii Moldo – Transilvani, însemnată subdiviziune a Carpaţilor Orientali. În partea de nord suprafaţa Parcului Naţional se întinde în principal pe zona Lacului Roşu şi a Cheilor Bicazului cuprinzând  partea inferioară a bazinetelor afluenţilor de nord ai pârâului Bicaz - Suhard, Cupaş, Lapoş şi Şugău - la vest având ca limită pârâul Licaş iar la est pârâul Şugău. În continuare spre sud pornind din albia pârâului Bicaz Parcul Naţional se întinde pe una din principalele culmi ale Masivului Hăşmaş şi anume, Culmea Curmătura, cuprinzând la est peretele din dreapta Cheilor Bicazului - cu culminaţiile Surducul, Surducelul, Piatra Poienii şi Fagul Ciucului, spre sud Culmea Ghilcoş - Ucigaşu - Hăşmaşul Negru, vârful Telecul Mare, culminând cu vârful Hăşmaşul Mare - 1792 m - punct dominant al masivului, Piatra Singuratică, vârful Fratele – Öcsém, 1707 m - şi vârful Tarcău.
Munţii Hăşmaş prezintă unele din caracteristicile majore ale Carpaţilor Orientali. Totuşi acestia au suficiente trăsături particulare care le conferă o personalitate geografică aparte. Printre acestea se numără: prezenţa calcarelor şi dolomitelor pe toată lungimea lor, din care rezultă un relief relativ mai înalt (1600 – 1700 m) cu abrupturi şi vârfuri semeţe izolate, chei adânci, spectaculoase şi o fragmentare longitudinală şi transversală a reliefului destul de mare, în concordanţă cu configuraţia reţelei hidrografice. În ansamblul său, relieful parcului se desfăşoară pe două trepte altimetrice principale. Treapta înalta, cu altitudini de peste 1400 m cuprinde cele mai mari înălţimi: Licaş(1675 m), Suhardul Mare(1502 m), Hăşmaşul Negru(1773 m), Hăşmaşul Mare (1792 m). Treapta joasă este mult mai bine dezvoltată în partea de vest a parcului, unde are de regulă, altitudini de 1200 – 1350 m. O treaptă joasă mai îngustă se desfăşoara, între văile Bicăjelului şi Dămucului. Microformele de relief care apar sunt reprezentate şi prin turnuri, ace, lapiezuri şi alveole. În anumite sectoare apar şi acumulări de grohotiş rezultate în urma proceselor de dezagregare care afectează pereţii de calcar. Interesant este Turnul Bardoşului care apare ca un martor de eroziune care domină întreaga zonă. Versantul estic al Hăşmaşului Mare cade spre Valea Oltului sub forma unui abrupt calcaros, cu multe formaţiuni spectaculoase. Reţeaua hidrografică ce intersectează calcarele şi conglomeratele mezozoice străbate adesea aceste formaţiuni prin chei sălbatice.
Din punct de vedere geologic, Munţii Hăşmaş intră în arealul cristalino-mezozoic, care ocupă zona centrală a acestei grupe carpatice. Fundamentul lor este alcătuit din roci cristaline (vechi roci eruptive şi roci sedimentare) mai mult sau mai puţin metamorfozate sub influenţa temperaturii şi presiunii, care au schimbat profund caracterul rocilor primare, cristalizându-le. Acestor roci li s-au adăugat apoi altele sedimentare, formate în era secundară (mezozoică) şi care n-au mai fost supuse transformărilor suferite de primele. În fâşia centrală a Masivului Hăşmaş, orientată în general nord-sud, cristalinul este acoperit aproape peste tot de depozitele mezozoice.
Munţii cuprind fosile ale milioanelor de amonişi, belemniţi şi alte specii marine, care trăiau cândva în acele mări calde ale trecutului, recifi de corali şi bariere de corali din Jurasic şi Cretacic. O atenţie deosebită este acordată aflorimentului de la Muntele Ucigaş (Gyilkos), care are o bogăţie de fosile de peste 200 de taxoni diferiţi, de la foraminifere la amoniţi, fiind o valoare reprezentativă la nivel european. În rocile mezozoice ale Cheilor Bicazului au fost descoperiţi amoniţi, belemniţi, brahiopode, crabi, corali solitari şi recifi de corali, crinoide, spongieri, scoici (bivalve), melci (gasteropode), echinoide, foraminifere, precum şi fosile de plante, eşantioane fiind prezente în muzee din Viena, Cluj, Bucureşti, Piatra Neamţ etc.
Zona prezintă un mozaic complex de valori naturale, culturale şi istorice iar acest lucru a dus la o diversitate foarte mare a acţiunilor administraţiei. Astfel, în perimetrul parcului naţional sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de membrii comunităţilor din zona parcului naţional şi de persoanele care deţin terenuri în interiorul parcului, activităţi tradiţionale ce sunt reglementate prin planul de management. Managementul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş urmăreşte şi menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.